Cum afli cine e proprietarul unui imobil, în zece minute, cu doar 20 lei.
Oricine poate afla proprietarul unui imobil din România în doar câteva minute, contra unei sume de cinci ori mai mici comparativ cu tariful unui extras de carte funciară pentru informare eliberat în regim de urgenţă. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care gestionează acest serviciu disponibil online, vrea să scadă şi mai mult preţul.
Extrasul de carte funciară pentru informare, document care cuprinde situaţia cadastral-juridică a unui imobil la momentul solicitării, poate fi eliberat online în termen de 10-20 de minute de la înregistrarea cererii încă din anul 2015, însă abia în acest an numărul utilizatorilor platformei epay.ancpi.ro a început să crească.
Până în 20 septembrie anul acesta, peste 14.000 de persoane au beneficiat de acest serviciu prin înscrierea gratuită pe portalul pus la dispoziţie de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul total de extrase solicitate de aceştia a depăşit 60.000.
Românii care au avut nevoie, până acum, de acest act ştiu că el se poate obţine în două zile lucrătoare prin completarea unei cereri la ghişeele oficiilor de cadastru din ţară, contra unui tarif de 20 de lei, sau în regim de urgenţă, contra unei sume de 100 de lei.
Pe lângă timpul redus de răspuns de care beneficiază utilizatorii platformei online, aceştia scapă de timpul petrecut pe drum şi de latura birocratică din procesul de obţinere a documentului.
Ba mai mult, ANCPI şi-a propus să scadă tariful pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare online sub cel perceput la ghişee. Este bine de ştiut că legislaţia în vigoare permite oricărei persoane să solicite acest act, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
Ce trebuie făcut, mai exact, pentru a intra în posesia acestui document? „Solicitantul îşi face cont la noi pe site, pune în coş documentele care îl interesează şi plăteşte prin intermediul cardului bancar. Extrasul este eliberat pe loc, dacă actul respectiv este disponibil în format electronic. În situaţia în care documentul nu este introdus în sistemul electronic, angajaţii noştri fac conversia cărţii funciare în format electronic şi o transmit solicitantului. Precizez că informaţiile conţinute de extrasul de carte funciară obţinut online pot fi verificate la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul disponibil în antet, care este valabil 30 de zile de la momentul generării documentului“, explică Radu Codruţ Ştefănescu, directorul general al ANCPI, într-un interviu acordat revistei Capital.
Trebuie menţionat că în cererea de eliberare a extrasului de carte funciară pentru informare trebuie completat numărul cadastral şi numărul topografic al imobilului vizat. În lipsa acestor informaţii, dar pe baza adresei la care se află proprietatea, datele pot fi obţinute prin consultarea unui alt instrument disponibil online. Cu ajutorul Geoportal se poate localiza rapid orice imobil prin simpla mărire a hărţii României, similară cu mai populara hartă oferită de Google, până la nivelul imobilului căutat. O variantă alternativă, dar mai greoaie, este consultarea indexului alfabetic al proprietăţilor, care cuprinde numărul cadastral al imobilelor şi numărul de ordine al cărţilor funciare. Acest registru se află la sediul oficiului de cadastru în circumscripţia căruia se află imobilul căutat.
Digitalizarea cărţilor funciare
Eliberarea extraselor de informare în regim online este posibilă datorită programului de conversie a cărţilor funciare în format electronic. ANCPI a demarat la finalul anului 2015 Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, ce vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023. Digitalizarea documentelor de cadastru face şi ea parte din acest program.
Deocamdată, puţin peste zece milioane de imobile sunt gestionate de sistemul informatic de cadastru şi carte funciară, ceea ce reprezintă circa un sfert din cele aproximativ 40 de milioane de proprietăţi din România. Majoritatea imobilelor înregistrate până acum sunt terenuri agricole, care au prioritate în program.
În situaţia în care utilizatorii platformei online a ANCPI solicită un extras de carte funciară neconvertită în format electronic, documentul va fi convertit în acel moment, însă eliberarea lui poate dura până la două zile lucrătoare, similar cu timpul de la ghişeu.
Agenţia de cadastru a încheiat trei acorduri-cadru, care vizează conversia cărţilor funciare într-o bază de date textuală şi arhivă digitală în judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Bihor, Alba, Caraş-Severin, Harghita, Arad, Braşov şi Timiş. Până acum, au fost finalizate serviciile contractate pentru judeţele Mureş, Alba, Arad şi Caraş-Severin, iar în Timiş şi Bihor contractele se află în etapa premergătoare livrării, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia revistei Capital de către ANCPI. Instituţia are în vedere ca, până la finalul acestui an, să încheie contracte subsecvente pentru judeţele Harghita, Braşov şi Bistriţa-Năsăud. Sumele cheltuite în cadrul acestui proiect de digitalizare depăşesc 13,2 mil. euro.
Succesiuni gratuite
Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară mai vine cu un avantaj. Proprietarii a peste 500.000 de imobile din 482 de localităţi, în care s-a finalizat procesul de cadastrare integral sau parţial, pot obţine gratuit actele de moştenitor dacă se află într-o situaţie de succesiune.
Persoanele care îşi pot face succesiunea gratuit sunt cele care au proprietăţi în localităţile în care s-a finalizat procesul de cadastrare. În acest moment s-au cadastrat integral aproape 310.000 de imobile amplasate în 29 de localităţi din 14 judeţe. Acestora li se adaugă peste 190.000 de terenuri agricole din 453 de localităţi, în care cadastrarea a fost finalizată parţial.
Plata onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală în aceste localităţi va fi realizată de ANCPI în baza unui protocol de colaborare semnat în 2016 cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România prin care s-a stabilit decontarea a 250 lei pentru fiecare autor al unei succesiuni. Protocolul va fi în vigoare până în 2025.
Trebuie menţionat faptul că ANCPI are la dispoziţie în acest an un buget de 5,3 mil. lei pentru plata succesiunilor, bani care ajung pentru încheierea a peste 21.000 de dezbateri succesorale. Primele persoane care vor pune la dispoziţia oficiilor de cadastru documentele solicitate vor fi beneficiarii acestor gratuităţi, în contextul în care moştenitorii nu sunt nevoiţi să meargă la notar.
Vestea bună este că, pentru anul viitor, ANCPI a alocat 30,5 mil. lei pentru plata succesiunilor, ceea ce înseamnă că pot beneficia 122.000 de români de obţinerea gratuită a certificatelor de moştenitor.
Agenţia şi-a propus ca anul acesta să depăşească cifra de un milion de imobile înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, ceea ce înseamnă o dublare a situaţiei actuale. În 80% dintre localităţile din mediul rural (2.273) se desfăşoară lucrări de cadastru general, numărul de imobile pentru care s-au încheiat contracte de realizare a cadastrului, în 2017, depăşind trei milioane. Cu cât programul avansează mai rapid, cu atât numărul imobilelor pentru care se pot elibera rapid extrase de informare online creşte.
Pentru acest an s-a alocat un buget de 96,1 mil. euro, din care s-ar putea înregistra maxim 7,3 milioane de proprietăţi. Banii provin, cu precădere, din serviciile prestate de ANCPI, dar pot fi atraşi şi din fonduri europene sau din bugetele locale ale primăriilor.
Stadiul cadastrării generale în octombrie
Lucrări finalizate: 29 localităţi
Lucrări în derulare: 199 localităţi
Lucrări finalizate la nivel de sector cadastral: 453 localităţi
Lucrări în derulare la nivel de sector cadastral: 237 localităţi
Localităţi în care s-au semnat contracte în 2017 în vederea cadastrării: 1.955
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu