joi, 21 noiembrie 2013

Tranzactiile imobiliare, in crestere: unde s-au incheiat cele mai multe tranzactii

Numarul tranzactiilor imobiliare a crescut cu peste 87.000 in primele noua luni ale acestui an comparativ cu aceeasi perioada a anului 2012, ajungand la 598.734. La nivel national, in luna septembrie, au fost inregistrate 68.420 tranzactii imobiliare, cu 849 mai multe fata de luna precedenta si cu 7.682 mai multe comparativ cu luna august 2012.
In luna septembrie, cele mai multe tranzactii imobiliare au fost inregistrate in Bucuresti – 5.387, Ilfov – 4.309 si Arad – 3.679. Cele mai putine tranzactii imobiliare au fost inregistrate in judetele Teleorman – 488, Bistrita-Nasaud – 493 si Covasna – 607, potrivit Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara.
In primele noua luni ale anului 2013 cele mai multe tranzactii imobiliare s-au inregistrat in Bucuresti – 42.931, Timis – 36.304 si Arad – 31.620 iar cele mai putine in Teleorman – 3.632, Bistrita-Nasaud – 4.714 si Gorj- 6.069.
In perioada ianuarie – septembrie 2013 numarul operatiunilor de cadastru si carte funciara la nivel national a fost de peste 3.700.000, cu 361.039 mai mult fata de intervalul similar al anului trecut. Cele mai multe operatiuni de cadastru si carte funciara au fost inregistrate in Bucuresti – 247.592, Timis – 221.675 si Cluj – 172.580.
Cele mai putine operatiuni de cadastru si carte funciara au fost inregistrate in judetele Salaj – 35.464, Covasna – 39670 si Olt- 40.127. Judetele in care s-au inregistrat mai putine operatiuni de cadastru si carte funciara comparativ cu primele noua luni ale anului trecut sunt: Mures, cu o diferenta de 33.606, Arges, cu o diferenta de 1161 si Gorj, cu o diferenta de 574.
Numarul ipotecilor si al privilegiilor inscrise in cartea funciara in perioada ianuarie – septembrie 2013 a fost de 99.830, in crestere cu 2.397 fata de aceeasi perioada a anului trecut. In luna septembrie, numarul ipotecilor si al privilegiilor inscrise la nivel national a fost de 11.428, cu 950 mai multe fata de luna precedenta si cu 1.826 mai multe comparativ cu luna septembrie a anului 2012.


Sursa: WallStreetRo 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu