luni, 25 iunie 2012

Romanul cu cele mai multe birouri: Criza va mai dura inca 10 ani, dar tara noastra are numai de castigat


Liviu Tudor a dezvoltat circa 130.000 mp de birouri, dintre care doua cladiri in plina criza, investitiile sale in imobiliare depasind 500 de milioane de euro. In continuare, mizeaza pe spatiile de birouri, iar companiile care se extind sau intra pentru prima data in tara arata ca pariul sau este unul deja castigat.
Discretul om de afaceri a cumparat in anul 1996 fabrica Prefabricate Vest, amplasata in cartierul Militari din Capitala, in imediata apropiere a statiei de metrou Preciziei. Din 2002 si pana in prezent, el a construit in aceasta zona trei cladiri de birouri si are inca doua in dezvoltare, care vor fi livrate pana in primavara anului viitor. Liviu Tudor nu a mizat numai pe vestul Bucurestiului, ci si pe zona de nord, unde a dezvoltat complexul de afaceri Novo Park, in vecinatatea statiei de metrou Pipera. In prezent, el detine 130.000 mp de birouri, iar anul viitor va ajunge la 145.000 mp. Nu a vandut nimic si nici nu planuieste sa o faca prea curand.

“Nu discut despre o vanzare mai devreme de 8-10 ani”

“Nu cred ca este momentul pentru o vanzare, yield-urile sunt inca foarte mari. In urmatorii 8-10 ani nu am sa incep o astfel de discutie si ma refer la aceasta perioada pentru ca, dupa parerea mea, criza globala va mai dura inca opt-zece ani. Acest timp este necesar pentru ca Europa sa-si fixeze problemele structurale, de deficite nationale, de refacere a sistemului bancar si al controlului in banci”, explica Tudor.
Managerul roman considera ca este “foarte limpede” ca Grecia nu este o intamplare si tot sudul Europei are probleme, pentru ca s-au cheltuit mai multi bani decat s-au produs. “Repararea conceptuala si, mai apoi, punerea in practica a noilor structuri fiscale si a felului de a cheltui atat cat produci in anul respectiv dureaza 5-10 ani. Americii i-a fost usor sa rezolve problemele pentru ca are puterea legislativa intr-o singura mana, insa Europei nu-i va fi usor pana cand nu va rezolva problema statelor unite ale Europei, care inseamna viitorul”, continua Tudor.

“Grecia trebuia sa iasa din zona euro”

Liviu Tudor considera Grecia trebuia sa iasa din zona euro pentru ca nu exista alta modalitate de a alinia salariul mediu, care depaseste 1.000 euro/luna, la productivitatea considerabil mai mica.
“Grecia nu are politica monetara prin care sa poata devaloriza moneda proprie si atunci trebuie sa taie lefurile, insa in acele economii in care opozitia se opune masurilor de austeritate, alta solutie decat uniune fiscala sau introducerea monedei proprii nu exista. Eu cred ca, Grecia fiind mica, poate sa fie un bun exemplu pentru cei mari, precum Spania, Italia, poate chiar si Franta, de ce s-ar intampla daca ies din zona euro”, spune Liviu Tudor.
Desi refuza orice subiect de discutie cu tenta politica, managerul spune ca masurile luate de guvern au fost exceptionale: dure, la timp si deja eficiente. “M-a interesat semnalul pe care l-a dat Romania, ca trebuie sa adoptam masuri de austeritate”, subliniaza el.

Avantajele Romaniei: Salarii mici si birouri ieftine

Insa, cu cat criza se va intinde pe o perioada mai lunga, cu atat Romania va fi mai atractiva pentru multinationale, pentru ca va avea in continuare forta de munca ieftina si bine calificata, cu chirii “foarte atractive” pentru spatiile de birouri. Iar in acest context, este aproape firesc ca o multinationala sa inchida birourile din Occident si sa deschida in Romania.
Membru al European Property Federation, o organizatie care reuneste cei mai puternici proprietari de imobile din Europa, cu sediul in Belgia, Liviu Tudor spune ca Romania este foarte bine vazuta la Bruxelles, precum si de catre companiile multinationale, pentru ca este o tara foarte atractiva, insa, din pacate, doar din punct de vedere al costurilor.
“Avem oameni foarte bine pregatiti, cu salarii foarte mici si din acest motiv avem extensii ale firmelor cu prezenta in Romania si avem firme noi care intra in Bucuresti, deschizandu-si birouri”, afirma proprietarul.

Companiile relocheaza birourile din Occident in Romania

Recent, Carestream Health, furnizor de solutii in domeniul medical, a deschis primul birou in Romania in parcul de afaceri West Gate, ocupand, pentru moment, o suprafata de 1.250 mp si anuntandu-si intentia de a se extinde la doar cateva luni de la preluarea spatiului. In plus, Societe Generale, actionarul majoritar al BRD, va intra curand in Romania cu o noua linie de business, deschizandu-si birou tot in complexul West Gate.
“Este unicul moment cand subdezvoltarea Romaniei este un mare avantaj, pentru ca fiind tara europeana, dupa criza va trebui sa crestem la standardul occidental al Europei”, spune Tudor. Cazurile companiilor nou intrate reprezinta relocarea unor activitati din Occident in Romania, intrucat este mai avantajos financiar si nu se pierde calitatea serviciilor, detaliaza el.
Proprietarul este de parere ca si in zona manufacturiera, tara noastra va fi un “bun rezervor” si se asteapta ca multinationale mari de productie sa-si deschida hub-uri si fabrici de productie in Romania. “Avem muncitori buni si cu salarii foarte atractive. In plus, nu mai avem presiunea colosala pe salarii, cea de dinainte de 2008, cu speranta ca ajungem din urma Occidentul. Ne-a linistit Grecia, unde s-a vazut un decalaj gigantic intre productivitate si salarii”, mai spune proprietarul roman.

“Nu cred in zgarie-nori in Bucuresti”

Desi detine 130.000 mp de birouri si are in dezvoltare in 15.000 mp, Liviu Tudor a preferat intotdeauna metoda pasilor marunti si a construit cladiri de dimensiunii medii, nefiind atras de zgarie-nori. El se descrie ca un proprietar specializat in “birouri non-centrale, adica volume mari de spatii, care pot fi inchiriate la chirii sustenabile”.
“Am preferat sa cresc in pasi succesivi, cu cladiri mici. Toti antreprenorii sunt, comportamental, in acord cu felul lor de a fi, iar eu sunt conservator. Nu cred in zgarie nori in Bucuresti, de peste 50 m, pentru ca services charge-ul este foarte mare% si suntem intr-o zona seismica cu risc ridicat”, explica Tudor.
Cu toate acestea, proprietarul considera ca Sky Tower, proiectul dezvoltat de Raiffesen evolution pe Barbu Vacarescu, a fost un pariu sigur, pentru ca dezvoltatorul si-a asigurat un chirias care nu va pleca niciodata.“Este loc de o cladire emblematica in Bucuresti, pentru sunt cateva companii care vor sa fie intr-o astfel de cladire, dar sunt cu atat mai putine cu cat inaintam in criza”, arata el.

Atitudinea conservatoare, prima regula in criza

In criza, considera Liviu Tudor, comportamentul este esential, mai ales pentru antreprenori. “Comportamentul in timp de criza al antreprenorului nu trebuie sa fie catre dezvoltare, ci catre mentinerea pozitiei. Numai faptul ca iti mentii pozitia si nu te dezvolti, cand concurentii o iau in jos, te face castigator la finalul crizei”, spune el.
Atitudinea conservatoare este prima regula in criza, detaliaza proprietarul. “Nu trebuie sa cauti oportunitati de dezvoltare si in niciun caz nu trebuie sa schimbi domeniul ca antreprenor. Atitudinea corecta in criza este mentinerea pozitiei. Daca se intampla sa te si dezvolti pentru ca ai oportunitati foarte solide, cum sunt inchirierile catre multinationale care nu pot «muri», atunci cu atat mai bine”, incheie managerul, care in plina criza a construit doua cladiri de birouri si a reinnoit toate contractele de inchiriere care au expirat.
In prezent, in birourile lui Liviu Tudor din Pipera si Militari, lucreaza companii precum: P&G, Garanti Bank, UniCredit Business Partner, Panasonic, Siemens, Accenture, Renault sau Citibank.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu