joi, 2 februarie 2012

Noile norme BNR intră în vigoare, de astăzi.


De astăzi, românii vor putea obţine doar împrumuturi mai mici, cu condiţii de acordare drastice. Avansul de care trebuie să dispună clienţii care vor un credit ajunge, în unele cazuri, la jumătate din valoarea locuinţei. În aceste condiţii, singura şansă pentru clienţii care nu au venituri substanţiale rămâne programul Prima Casă. în cazul acestuia, normele de creditare rămân neschimbate.
Principalul scop pentru care s-au implementat noile condiţii de creditare este descurajarea creditului în orice altă valută decât moneda naţională. Astfel, condiţiile de acordare a creditului sunt cu atât mai dure cu cât moneda aleasă prezintă mai multe riscuri.
De asemenea, creditarea pentru nevoi personale este descurajată.
·                                 Persoanele fizice care doresc să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar, dar care au veniturile în lei vor trebui să achite un avans de minim 25% din valoarea locuinţei cumpărate, la creditele în euro, şi cel puţin 40% la creditele în dolari, franci elveţieni sau yeni, potrivit noului regulament al BNR.
·                                 Cei care au un venit în valută vor plăti un avans minim de 20% din valoarea locuinţei.
·                                 În cazul împrumuturilor de consum, perioada de creditare poate să fie de maxim cinci ani, faţă de cei 10 sau 15 ani, înainte de emiterea noilor condiţii de către Banca Centrală.

Modificări la Prima Casă

Un nou proiect de modificare a ordonanţei de urgenţă care reglementează programul Prima Casă a fost suspus dezbaterii publice pentru 15 zile. Modificările sunt în general de formă, mai puţin de fond. Principala modificare este cea legată de ridicarea interdicţiei de vânzare a imobilului achiziţionat prin acest program.
Proiectul de act normativ aduce o serie de măsuri noi menite să îmbunătăţească derularea programului Prima Casă.  Aşa cum spune unul din bancherii din piaţă, au fost aduse rezolvări punctuale pentru situaţii de criză pe care finanţatorii şi garantul le-au întâlnit până acum sau le pot întâlni de acum încolo. În afara câtorva detalii care ţin de documentaţia necesară obţinerilor de executări silite sau de stabilirea cotelor indivize, actul normativ ridică interdicţia ca imobilul achiziţionat prin acest program să nu fie înstrăinat timp de cinci ani de proprietar. Măsura a fost luată probabil tot ca urmare a cazurilor reclamate de instituţiile de credit, cazuri în care dintr-un motiv sau altul proprietarul îşi doreşte fie refinanţarea creditului pentru obţinerea unei case mai mari sau mai mici, în funcţie de evoluţia economică a individului, fie nu mai poate achita ratele şi banca se vede pusă în imposibilitatea de executa respectivul imobil deoarece exista această interdicţie legală de înstrăinare a imobilului achiziţionat prin programul Prima Casă. Deşi soluţii tehnice s-au găsit pentru vânzările făcute în înţelegere cu banca: banii obţinuţi din vânzare stau într-un cont escrow până la expirarea termenului.
Politică socială sau de ajutorare a pieţei de real estate?
Carmen Retegan, preşedinte Verida Credit, IFN specializat pe credite ipotecare, comentează felul în care staul elimină treptat toate interdicţiile impuse celor care voiau să adere la programul Prima Casă. “Până acum am înţeles: statul ducea o politică socială prin acest program. Acum nu mai avem de-a face neapărat cu o politică socială şi nu înţeleg de ce nu pot intra în acest program şi alţi jucători. Practic, statul ar trebui să se hotărască: derulează un ajutor social pentru tineri sau un program de ajutorare a pieţei de real estate?”. Într-adevăr, printre alte interdicţii ridicate de guvern sunt şi cele referitoare la cei care deţin deja un imobil şi pot totuşi achiziţiona o locuinţă prin programul Prima Casă.
Dacă până acum puteau apela doar cei care aveau o locuinţă mică ca suprafaţă, după noul act normativ un client poate apela la programul Prima Casă şi „în cazul în care locuinţa achiziţionată iniţial în cadrul programului este improprie cerinţelor de locuit ale unei persoane sau familii datorită unor vicii ascunse, în condiţiile stabilite în normele de implementare aprobate prin hotărâre a Guvernului”.